Introducere și explicații
Cum funcționează:
- Apasă pe un segment pentru a asculta o melodie reprezentativă. Poți apăsa atât pe capitolele mari (inelul exterior), cât și pe sub-capitolele detaliate (inelul interior).
- După ce ai selectat un capitol, vor apărea butoanele de control.
- Folosește butonul Play/Pauză pentru a controla muzica.
- Apasă pe "Mergi la capitol" pentru a citi textul informativ corespunzător. Muzica va continua să ruleze și se va repeta automat.
- La fiecare capitol, vei vedea o surpriză vizuală: temele cheie din versuri vor pluti pe ecran. Bulinele reprezintă tematici extrase din versurile celor mai cunoscute și reprezentative piese pentru fiecare perioadă. Pentru a realiza această analiză, am selectat un playlist de peste 30 de melodii pentru fiecare epocă, bazându-ne pe criterii precum popularitatea în rândul publicului, succesul comercial, numărul de vizualizări pe YouTube și relevanța culturală menționată de experții din text. Dimensiunea fiecărei buline indică importanța temei în perioada respectivă: cu cât o bulină este mai mare, cu atât subiectul respectiv a fost mai prezent și a avut un scor de relevanță mai mare în versurile manelelor din acea vreme.
Materialul este conceput ca o experiență interactivă, combinând elemente audio, vizuale și text pentru a spune o poveste culturală complexă.
Protomaneaua
„Manelele sunt de două feluri: de dragoste și de șmecherie”, îmi spune Adrian Schiop, scriitor și doctor în manele (și-a susținut doctoratul în manele în 2014, la SNSPA București).
Înainte de comunism, erau trei trupe care dominau stilul muzical ce avea să fie cunoscut mai târziu drept manele. Azur, Odeon și Generic. Erau formații care defilau cu versuri cuminți, care nu deranjau și nici nu instigau, deși reușeau, subtil, să atingă multe dintre nemulțumirile vremurilor.
Din punct de vedere muzical, existau puternice influențe balcanice, începând cu cele grecești.
Caseta Wikipedia zice așa: Formația Generic a rămas underground până în 1990 deoarece regimul comunist nu tolera genul de muzică cântată, debutând public în același an cu albumul „Raza de soare”. Albumul a fost înregistrat în 1987 și a fost disponibil sub formă de casete audio, imprimarea la casa de discuri Electrecord fiind interzisă din cauza regimului comunist. În 1989, albumul a fost imprimat, fiind disponibil doar pentru prietenii formației. Totuși, formația debutează oficial în 1990 cu acest album, care devine un succes, conținând melodii cântate de trupă în anii precedenți. Albumul avea să vândă 700.000 de exemplare.
Spre sfârșitul anilor '80, începuseră să se acutizeze și nemulțumirile la adresa sistemului și, ici-colo, apăreau câteva semne de rebeliune față de regulile societății de atunci.
Cea mai obraznică piesă din acea vreme rămâne, în opinia lui Adrian Schiop, „Frate, frate, frățiorul meu”. El spune că era „maximul ce putea fi spus despre o presupusă infracționalitate a acelor vremuri”.
Versurile prindeau tocmai pentru că „românii deja nu mai credeau în comunism în anii '80, nu se mai ascundeau, aveau nevoie să li se cânte și altceva”, punctează el.
Liber la orice. Anii ‘90-’00
După căderea comunismului, manelele intră într-o nouă eră, cea în care nu mai exista cenzură. Inerțial, melodiile se păstrează în aceeași linie, dar se pune tot mai tare accent pe versuri care vorbesc despre fărădelegi.
E principalul motiv pentru care genul muzical devine preferatul „bișnițarilor și al interlopilor”.
Acest fenomen durează doar câțiva ani și e prezent, de obicei, doar în straturile din societate ferite de lumina reflectoarelor. Artiștii de acest fel au reușit să „treacă pe sub radar”, dar apoi, odată luați în vizor, ei sunt nevoiți să-și recalibreze discursul și să „o lase mai moale cu fărădelegile”, punctează Adrian Schiop.
Tot în primii ani de după Revoluție explodează și trupe ca Albatros, care devine o trupă de petrecere de restaurant, cu versuri mult mai curate decât celălalt val menționat. Ambele valuri rămân, însă, underground.
O bună perioadă, manelele acelor vremuri au fost cântate doar la petreceri private, iar în spațiul public se auzeau doar în piețe, la tarabe, în discoteci din mediul rural, dar casetele nu se vindeau în magazinele de specialitate.
Muzică vagabonțească
Stilul își găsește singur și un nume: „muzică vagabonțească” - Florin Mitroi, Doru Calotă sunt nume cunoscute din acea perioadă, iar unul dintre cele mai cunoscute hituri de atunci - „Drobeta, Drobeta”, e reinterpretat chiar și până în zilele noastre.
Influențele rap și aluziile porno
Maneaua începe să se împletească, sub diferite forme, cu un alt gen muzical considerat de ghetou, dar importat din cultura americană: hiphop-ul, care a luat naștere prin ‘93-’94. Una dintre piesele care îmbină ambele stiluri muzicale și are succes la vremea respectivă este Verdikt - Vine Poliția.
Pe mai departe, după cum arată Adrian Schiop în acest articol, doar unul dintre genuri ajungea, până la un anumit punct, să fie acceptat de elita intelectuală. Nu erau manelele.
Manelele nu dispar, dar se reinventează. Se plusează și pe alte direcții, precum „pornografie și misoginism”, fenomen întreținut pe parcurs de trupe precum Play AJ și alți artiști adunați în jurul lor. Abordarea lirică de acest fel își atinge apogeul după anii 2000, cu piesa „4 nopți și 4 zile”.
Costi Ioniță
Spre finalul anilor '90, își face intrarea în scenă un nou stil: etno-hiphop. Din punct de vedere muzical, era mult mai elaborat decât ce propuneau cei de la Verdikt, se foloseau sintetizatoare și totul suna foarte pop.
Atunci, manelele se bucură de prima apariție cu adevărat mainstream, sunt acceptate de o mai mare parte din societate, iar acest lucru i se datorează lui Costi Ioniță. El vine cu acest upgrade muzical, iar una dintre primele trupe care se bucură de acest succes este Gashka. Mai târziu, apare și LA, care domină curentul mainstream.
E pentru prima dată când maneaua iese din zona cumetriilor (nunți, botezuri, petreceri private) și a discotecilor de țară și ajunge nu doar în discotecile studențești de la orașe, ci și la radio și televizor.
Adrian Minune
Tot în acea perioadă, între 1998 și câțiva ani după 2000, televiziunile mari din România încep să promoveze în prime time și la petrecerile de Revelion nume ca Adrian Minune, Vali Vijelie și alții, care cântau de ceva ani, dar nu prinseseră lumina reflectoarelor.
Nu durează mult, pentru că, ulterior, se intră iar într-o perioadă de „ghetoizare”, după cum îi spune Adi Schiop, dar această perioadă ajută, culmea, la profesionalizarea industriei de manele din România.
După 2004, odată cu accesul tot mai larg la internet, când industria muzicală mainstream e puternic lovită de piraterie, manelele se reinventează. Pentru că există bani din cântări, sunt printre primele genuri muzicale din România care profită din plin de apariția muzicii în format mp3.
E o perioadă în care, din nou, manelele sunt evitate de zona comercială, dar ele rămân expuse publicului prin alte metode.
„Nu se bazau pe vânzarea de albume, în 2005-2006 apăreau cd-uri cu manele cu 200 de piese în format mp3. Erau scoase la case de producție, nu erau piratate, dar erau scoase pe bandă rulantă”, susține Adrian Schiop.
„Nu mi se pare că războiul cultural în jurul manelelor mai are în 2025 la fel de mulți cruciați și apostoli precum avea la începutul anilor 2000. Panica morală asociată cu manelele, încapsulată în celebra emisiune de pe B1TV cu George Pruteanu și Adrian Minune, mai iese la suprafață din când în când (să ne amintim, de pildă, de scandalul de la Filarmonica din Timișoara de acum 3 ani), însă intensitatea cu care aceasta se manifestă este, în opinia mea, semnificativ mai scăzută” - spune Radu Uszkai, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București, asistent universitar în cadrul Departamentului de Filosofie și Științe Socio-umane al Academiei de Studii Economice
Fenomenul Florin Salam
În 2002-2003 devine cunoscut și Florin Salam, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de manele din ziua de azi, cel supranumit Regele.
Cânta pe la petreceri private încă de pe la sfârșitul anilor '90, cu numele de scenă Florin Fermecătoru’, dar nu are succes o bună perioadă de timp, pentru că e eclipsat de cei care erau atunci pe val: Adrian Minune, Nicolae Guță, Vali Vijelie și alții. În plus, faptul că-și face apariția într-o perioadă în care manelele nu sunt în lumina reflectoarelor nu-l ajută.
2009, însă, e anul în care Florin Salam are expunere la televizor, pentru că o tragedie din familia sa - moartea soției - devine subiect de tabloid și e un subiect care atrage atenția și televiziunilor de știri.
Doi ani mai târziu, scoate hitul „Zâna Zânelor” și reușește încă un upgrade la ceea ce înseamnă maneaua în România.
„Ce a reușit el să facă atunci a fost să combine ritmul reggaeton, acest curent sud-american, cu maneaua, s-au pupat foarte bine, pentru că ritmurile sunt asemănătoare. Rezultă o manea pe steroizi, pe amfetamine”, spune Schiop.
„Senzația mea e că Florin Salam e primul star de manele din România. Manelele, după el, sună cu totul altfel decât înainte de apariția lui”, crede Adi Schiop.
Pandemia și trapanelele
Atunci când a venit pandemia și consumul din online a crescut enorm, manelele au explodat pur și simplu și au început să apară în toate topurile de trending de pe YouTube sau de pe alte platforme.
Perioada de ghetoizare, așa cum o numea Adrian Schiop, avea să se încheie, dar ea a fost utilă pentru mulți artiști. I-a ajutat să învețe cum stă treaba cu internetul și să se promoveze acolo. Nu aveau de ales, pentru că erau evitați de mediile mainstream și erau forțați să reziste, sub o formă sau alta.
Au investit mai mulți bani în producție, clipurile au început să arate mai bine, iar prezența din online a fost aliniată la estetica de tip glam. Pandemia i-a prins foarte pregătiți și i-a propulsat.
„Au apărut noi label-uri, precum Manele Mentolate, care gândesc întregul concept, clipurile sunt mult mai lucrate, piesele sună mai cool, au avut colaborări cu nume mari din showbiz-ul pop, precum Alex Velea”, afirmă Schiop.
Succesul pe internet, chiar dacă a apărut mai târziu, a venit fix la momentul oportun.
"Un rol important în procesul acesta l-a avut, cu siguranță, evoluția tehnologică. Media clasică (radio și TV cu precădere) s-a erijat multă vreme în rolul de gardian sau paznic al culturii, însă în ultima perioadă a pierdut lupta pentru supremația culturală cu rețelele sociale și platformele de streaming. Pe YouTube sau Spotify, maneaua este (cu scuzele de rigoare pentru gluma previzibilă) rege. Iar cvasi-ubicuitatea manelei, atât în spațiul privat, cât și în cel public, indică o mai largă acceptare a acesteia și o depășire a clivajelor de acum câteva decenii", crede și Radu Uszkai.
Maneaua și drogurile
Tot după pandemie, manelele și-au permis și să abordeze un subiect care era tabu până la acel moment: drogurile. Mulți artiști s-au ținut departe de a promova consumul în piesele lor.
Din nou, șmecheria din manele și-a adăugat încă un strat.
„E o piesă care face apologia drogurilor, a consumului, într-un limbaj foarte deștept, subversiv, obraznic, cântată de Costel Biju și Iuly Neamțu. Inclusiv de aici îți dai seama că manelele au suferit un lifting”, spune Adi Schiop, făcând referire la piesa Lupii.
Tzancă și epoca YouTube
Tot în acea perioadă s-au ridicat și nume ca Tzancă Uraganu, Bogdan de la Ploiești, iar fenomenul trapanelelor i-a făcut pe mulți să îmbine tot mai mult trapul cu manelele și invers - vezi Gheboasă.
Relevantă, în acest context, e și colaborarea dintre Bruja și Adrian Minune - pentru o variantă reinterpretată a piesei pe care o cântă artistul în filmul Gadjo Dilo, lansat în 1997.
Acceptate pe internet și în sfere mari din societate, manelele beneficiau și de pe urma unui scandal, cu expunere publică mare, după ce Babasha a fost invitat să cânte la concertul Coldplay, momentul iunie 2024.
La prima urcare, a fost huiduit, la a doua urcare a fost aplaudat. „După ce cei care l-au huiduit și-au dat seama că nu au susținerea internetului pentru gestul lor, s-au repliat, dar au fost, la rându-le, huiduiți”, remarcă Adi Schiop.
A fost și, poate, primul moment vizibil în care stilul muzical a arătat că episoadele de rasism nu-l mai pot trimite înapoi în underground, ba, din contră, îl pot propulsa și mai tare.
"Este indubitabil că în România, la fel ca peste tot în lume de altfel, există diverse forme de rasism, fie explicit sau implicit. Ce diferă la nivel global este dimensiunea acestor atitudini și măsura în care acestea joacă un rol social-politic" e de părere profesorul Radu Uszkai.Radu Uszkai.
Uitându-ne la anii de după Revoluție și la dezbaterea privitoare la manele de la începutul anilor 2000, cred că este dificil de scos din ecuație rolul jucat de atitudini rasiste explicite sau implicite. Istoria receptării manelei nu este sub nicio formă diferită de cea a receptării altor forme de expresie artistică ale unor minorități discriminate istoric și structural de societățile din care fac parte. Riscul, cel puțin așa cum îl văd eu în acest moment, este să privim relația indivizilor cu maneaua eminamente prin prisma unor ochelari moral-politici și să lăsăm deoparte ochelarii estetici. Nu orice atitudine estetizantă este însă una moralizatoare și nu orice replică de genul „nu ascult/nu-mi plac manelele” înseamnă că persoana în cauză este rasistă, fie chiar și implicit. Nu tot ce facem este politic și nu tot ce ascultăm e o reflecție a ideologiei noastre căci, dacă ar fi astfel, atunci mult succes să ne explice cineva cum de există rapperi cu atitudini rasiste față de persoanele de culoare”, spune Uszkai.
2024 a fost și momentul în care artiștii de manele au simțit că pot avea un cuvânt de spus și în politică, bazându-se pe expunerea mare din online. Tzanca Uraganu a făcut o piesă de susținere pentru candidatura la prezidențiale a lui George Simion, Dani Mocanu pentru Nicolae Ciucă, iar Gheboasă pentru PNL.
„Napoletanul” Dani Mocanu
Tot din noul val de șmecherie face parte și mesajul puternic subversiv pe care Dani Mocanu pare că l-a patentat și cu care a reușit să ajungă o vedetă în online.
Pe contul său de YouTube numără peste 4 milioane de abonați, iar clipurile lui au depășit 2,5 MILIARDE de vizualizări.
„Omul e pe scenă din 2016”, își aduce aminte Adrian Schiop.
„Își face debutul alături de Dani - Prințul Banatului, cântă niște manele copiate de afară, care sunt ca 'un rap franțuzesc-arăbesc, combinat cu muzica mafioților din Napoli'.
Schiop afirmă că cei doi scot niște piese „de pușcărie, foarte underground cumva”, după care se ceartă, mai ales că „Prințul Banatului are o voce clonă de Guță, nu avea nicio șansă”, dar Dani Mocanu își continuă cariera.
Ceea ce a făcut Dani Mocanu a fost, cumva, să reinterpreteze și să actualizeze „Muzica vagabonțească” de la începutul anilor '90, dar să-i da o formă mult mai directă și explicită.
„E primul manelist subversiv asumat. Până la el maneaua nu era așa, era mai mult voalată, vorbea despre rele, dar mai mult codat”.
Stilul său direct și fără teamă de repercusiuni e preluat, poate indirect, de fenomenul trapanelelor.
„Ce face Dani Mocanu? E primul vizionar, pentru că e primul manelist care își asumă scandalul, e portavocea proxeneților, e mândru că face rele", spune Adrian Schiop.
Cel mai subversiv clip de manele - ăsta e. Regie în stilul Sergiu Nicolaescu, dar închinat fraților Corduneanu.
Pe de altă parte, succesul lui Dani Mocanu vine din YouTube și din câteva cântări prin cluburi, tocmai pentru că nu e chemat la petreceri. „Nu e lăutar, e performer”, arată Schiop.
De altfel, această asumare i-a adus și câteva dosare penale și a primit și o condamnare, în primă instanță, de 6 ani și 5 luni.
„Când scriu aceste rânduri, Dani Mocanu are 3 piese în top 10 în Tzancă și epoca YouTube, cu niște subiecte ușor de intuit. Judecând strict în termeni morali, popularitatea acestuia nu poate să nu ridice niște semne de întrebare legitime. Sigur că de cele mai multe ori trebuie să separăm arta de artist, însă atunci când o persoană condamnată pentru proxenetism glorifică, în muzica sa, proxenetismul sau putinismul, poate că o întoarcere la manelele old school ar fi dezirabilă”, crede Radu Uszkai.
Mesaje din stradă
Maneaua, în 2025
Anul 2025 găsește manelele pe val, un val condus în primul rând de trending-ul de pe YouTube, dar și de o acceptare socială mai mare în rândul populației.
Tinerii Generației Z nu mai au nicio problemă în a recunoaște că ascultă manele, revelioanele marilor televiziuni ca Protv și Antena 1 i-au redescoperit pe artiștii vechi și noi, iar cluburile de hipsteri din orașele mari nu se feresc deloc să pună manele la petreceri.
„Pentru persoanele din Gen Z, disputa cu privire la manele începe să semene foarte mult cu conflictul dintre rockeri și depeșari din anii '90, adică a devenit doar o nouă pagină din istoria culturală recentă a României de tranziție.” „Ce s-a întâmplat între timp? Cu siguranță că un rol major l-a jucat schimbarea patternului de consum cultural: când nu mai depinzi de radio sau TV pentru modelarea preferințelor muzicale și tot ce asculți se aude dintr-un device conectat non-stop la internet și platforme sociale, comunitățile și bulele din care ajungi să faci parte (comunități lipsite deseori de vreo figură de autoritate estetică clasică) joacă un rol cheie. Într-un sens macro, însă, chiar cultura s-a schimbat. Identitatea muzicală este acum semnificativ mai fluidă, cu precădere în rândul celor din Gen Z. Nu te mai faci vinovat acum de vreo contradicție performativă dacă asculți, concomitent, metal, trap și manele. În post-modernism, identitatea noastră muzicală a devenit una post-ironică", mai spune Radu Uszkai.
Există, totuși, o anumită împărțire a fanilor. Tzancă Uraganu sau Bogdan de la Ploiești sunt vedete pe YouTube, dar, după cum punctează Adi Schiop, e posibil ca „Florin Salam să facă mai mulți bani decât Tzancă”, tocmai pentru că primul e preferat la petrecerile părinților (interlopilor), iar cel de-al doilea e, mai degrabă, preferatul copiilor lor.
Chiar și așa, artiștii din această zonă sunt evitați la radio și nici nu-și organizează concerte și evenimente mari - la Sala Palatului, de exemplu.
„Au fost încercări de a organiza concerte de manele la Sala Palatului, dar nu prea se vând biletele. Cei care ascultă manele fie vor să audă versiunea originală, de studio, pe YouTube sau direct în club, dar fără improvizații, fără să o cânte live artistul, fie nu plătesc bilet pentru așa ceva. În rest, manelele au spațiul lor - la cumetrii sau în locații cu tematică, precum Hanul Drumețului”, spune Adi Schiop, care crede că manelele vor ajunge și la radio doar după ce decidenții de acolo, în mare parte oameni care fac parte din generația de peste 40 de ani, vor fi înlocuiți de cei tineri, care nu au o aversiune față de acest stil muzical.
„Genul evoluează pur și simplu, maneaua s-a globalizat și va continua să o facă”, punctează Adi Schiop.
"În comunitatea hipsterilor, asumând că există o definiție de lucru utilă pentru acest concept, maneaua este cu siguranță mainstream și trece printr-un proces de interpretare și reinterpretare" - Radu Uszkai.